Ma uit pe geam si vad cat de frig e in perioada asta a anului la Bucuresti si de fiecare data imi aduc aminte de poeziile lui Bacovia, aceeasi imagine care imi aparea in minte cand eram copil.
Mi se intampla deseori sa ma simt precum un personaj din poeziile lui, mai ales seara cand ma indrept spre casa, si trec pe langa parcul acela mare si uneori sinistru plin de beculete care nu au puterea sa lumineze prin ceata deasa si de fiecare data intalnesc aceleasi persone: batrana de la chioscul de ziare (care pare totusi trista de fiecare data), baiatul de la florarie care imi zambeste de fiecare data cand astept sa se schimbe semaforul, apoi drumul meu se indreapta catre acel parc.
Ma opresc sa-mi iau o gogoasa sau un covrig de la cei doi batranei si apoi tramvaiul, care ma duce departe de toate astea pentru cel putin 12 ore, ca apoi sa ma aduca inapoi dimineata, cand toate personajele si-au intrat in rol: din nou tramvaiul, din nou batraneii cu covrigi, din nou parcul, baiatul de la florarie si batana de la chioscul de ziare. Totul pare plin de viata, personajele noastre sunt gata sa inceapa o noua zi, numai eu inca mai casc si astept sa ajung mai repede la birou sa-mi beau cafeaua.
Mi se intampla deseori sa ma simt precum un personaj din poeziile lui, mai ales seara cand ma indrept spre casa, si trec pe langa parcul acela mare si uneori sinistru plin de beculete care nu au puterea sa lumineze prin ceata deasa si de fiecare data intalnesc aceleasi persone: batrana de la chioscul de ziare (care pare totusi trista de fiecare data), baiatul de la florarie care imi zambeste de fiecare data cand astept sa se schimbe semaforul, apoi drumul meu se indreapta catre acel parc.
Ma opresc sa-mi iau o gogoasa sau un covrig de la cei doi batranei si apoi tramvaiul, care ma duce departe de toate astea pentru cel putin 12 ore, ca apoi sa ma aduca inapoi dimineata, cand toate personajele si-au intrat in rol: din nou tramvaiul, din nou batraneii cu covrigi, din nou parcul, baiatul de la florarie si batana de la chioscul de ziare. Totul pare plin de viata, personajele noastre sunt gata sa inceapa o noua zi, numai eu inca mai casc si astept sa ajung mai repede la birou sa-mi beau cafeaua.